Paste cu fasole, o versiune în care am adăugat și dovleac. Mai putem adăuga și alte legume cu gust specific, pronunțat, care să facă diferența. Nu e de neglijat nici un mic adaos de carne sau preparat din carne. Dar fără a exagera.
Paste cu fasole: să lăsăm din start la o parte pesedista fasole cu cârnați – exemplu tipic de deturnare e sensului unei sărbători în scop politic, în plină epocă AN. În România există în general o mare prejudecată legată de fasole. Aceea că ar fi ”mâncarea săracului”. Probabil își are rădăcinile în comunism, când se mânca în general multă fasole, alternată cu cartofi, în lipsă de altceva. Și mai ales în lipsa cărnii, fetișul național, de demult și din prezent în egală măsură.
Fasolea, mâncarea săracului, dar nu prea
Însă trebuie să fi fost vremuri și mai rele decât cele în care se mânca multă fasole: cele în care nu îți puteai permite să mănânci multă fasole. De câte ori mâncam fasole făcută de bunica în primii ani ai copilăriei – comfort food prin definiție, bunicul ne povestea o poveste. Aceeași, de care noi, copii, râdeam de fiecare dată. Am realizat mult mai târziu în timp gravitatea acelui tip de situație. Își amintea bunicul cum era admonestat în copilărie la masă vecinul și prietenul lui Voicu: ”câte-un bob, Voicule, dacă iei doi, îți sare ochii”. Vecini și prieteni de la naștere până la moarte, dar unul mai bogat în fasole decât celălalt, pesemne.
Nu tu discuții despre acordul subiectului cu predicatul; nu tu discuții despre echilibrul psihofizic al copilului în familie; nu tu discuții despre calitățile nutriționale ale leguminoaselor. Nimic din toate astea, unicul scop trebuie să fi fost ieșirea cu bine din iarna lungă și friguroasă. Cu toții venim dintr-o familie de Moromeți sau am crescut cu una în preajmă.
Frumusețea stă în ochiul care privește, gustul, în papile care degustă
În memoria mea afectivă, supa de fasole sau fasolea prăjită pe care le făcea bunica la plita cu lemne, apoi cea pe care o făcea mama iarna, de regulă cu cârnați alături, mămăligă și varză murată. Un fel de festin, pentru mine personal.
Ulterior, am descoperit în Italia valențele infinite ale acestui aliment gătit destul de monoton în tradiția românească: ciorbă de fasole cu cimbru, fasole bătută cu pâine, fasole cu cârnați sau cu ciolan, mai nou, și cam atât. Nu vreau deloc să fac un excursus în gastronomia italiană, poate altă dată, ar fi de vorbit foarte mult. Vreau doar să scot în evidență pastele cu fasole. O mâncare aparținând tradiției gastronomice. În zona Mediteranei fasolea pare să fi fost prezentă dinainte de descoperirea Americii, importată din Asia și din Africa. Descinderea lui Columb dincolo de ocean a adus însă cu ea o mare diversificare a soiurilor în Europa. Actualmente există pe planetă sute de varietăți, de unde și paleta imensă de posibilități de a o folosi.
Fasolea lui Marcello Mastroianni
Dincolo de a fi o mâncare extrem de sănătoasă și apetisantă și care reunește oamenii la aceeași masă, pastele cu fasole au devenit actualmente o mâncare iconică: era mâncarea preferată a lui Marcello Mastroianni. Nu doar că o mânca în cantități impresionante dar în perioada relației cu Catherine Deneuve lua de fiecare dată cu el pe avion sufertașul de pasta ai fagioli câte ori mergea la Paris. Say no more.
În viața anterioară a blogului, pe când încă nu aflasem de dragostea lui Mastroianni pentru Deneuve și pentru pasta ai fagioli (ordinea e neclară), am postat o variantă oricând actuală. Cu un mic amendament: documentându-mă, am descoperit între timp că bicarbonatul adăugat la fierbere ajută digestia după ce mâncăm fasole; dar, totodată, disturge mulți micronutrienți. În orice caz, dacă cineva alege să îl folosească, e suficient 1-2 grame, nu cantitățile aberante pe care le propun unii și alții fără nicio bază științifică. Cât despre Mastroianni, istoria nu consemnează dacă folosea sau nu bicarbonat.
Fiecare regiune și fiecare familie are versiunea ei: la Napoli, de exemplu, este un fel de mâncare în care prin definiție se reciclează resturi de paste de toate felurile, dar e un fel de mâncare fără mult lichid, cam ca ceea ce în tradiția românească numim felul 2. În Veneto, dimpotrivă, pastele cu fasole sunt mai degrabă una minestra, o supă, au mai mult lichid și se fac doar cu ceapă.
Paste cu fasole și dovleac, una din combinațiile ideale ale iernii
În deschidere am ales o variantă îmbogățită cu dovleac, un alt aliment perfect pentru anotimpul rece. Cu un strop de oregano proaspăt deasupra, dacă e posibil. O rețetă de post sau pentru vegani ideală. Dar nu numai pentru ei. Nu trebui să ne declarăm vegani/vegetarieni pentru a mânca vegan/vegetarian. Dovleacul poate fi folosit și el într-o infinitate de combinații și rețete de mâncare propriu zisă și nu e nicidecum sinonim exclusiv cu plăcinta. Cine ține să își exerseze fantezia și să își antreneze talentul culinar și papilele, poate încerca, firește, și alte combinații.
Următoarea pe care eu vreau să o încerc e cea în care să folosesc paste cât mai mici și să adaug frunze de radicchio – gustul dulce de fasole construiește un perfect echilibru cu tenta amăruie a acestui tip de zarzavat foarte indicat în alimentație. Ca topping este ideal un strop de oțet balsamic pentru că potențează și completează ambele gusturi. Mai putem încerca folosind puțin ardei, conopidă sau adăuga la final frunze de spanac.
Fasolea fiind prin definiție un aliment cu o importantă cantitate de proteine vegetale în compoziție, acest tip de mâncare poate fi un perfect fel unic. Pentru cine însă preferă și un oarece adaos de carne, în mod tradițional se folosesc părți mai puțin nobile, șorici, resturi de oase sau mici adaosuri de cârnați; gătite toate direct în aceelași vas. As simple as it gets.